Suflet pereche

Toata lumea ma intreaba, chiar si la varsta asta, cum e sa am o sora geamana... Niciodata nu am stiut ce sa raspund. Pentru ca nu stiu cum e sa nu am o sora geamana. Ne-am nascut in acelasi timp, am crescut impreuna, ne-am maturizat impreuna, si nu pot sa imi imaginez toate etapele prin care am trecut pana acum, fara sa o am pe ea alaturi. Imi este imposibil sa-mi inchipui cum ar fi fost viata mea, daca m-as fi nascut singura. Probabil de un infinit de ori mai urata si fara nici un sens. Ea e o ancora care ma tine la suprafata pamantului si a realitatii, e un stalp de care ma sprijin atunci cand imi pierd echilibrul, e felinarul care ma ajuta sa ies din oceanul de depresii, e sufletul meu pereche. O dragoste infinita ma leaga de ea, o nevoie absoluta. Imi place sa cred ca atunci cand am fost concepute, ne-a fost dat un singur suflet, dar noi l-am impartit si ne-am ales partile de care aveam nevoie. Pentru ca acum, la 22 ani, imi dau seama ca toata viata noastra a fost o continua completare. Unde greseam eu, ea facea bine, unde cadeam eu, ea se ridica, unde ma pierdeam eu, ea ma gasea si invers. Toate bucuriile, supararile, gandurile, visele le-am impartit cu ea. E singura care ma cunoaste, uneori mai bine decat mine. E singura care vede prin mine dar totusi nu se sperie si nu da inapoi. Cand nu e de-acord cu mine, imi spune si cand fac ceva bun, ma lauda. Sunt dependenta de prezenta ei. S-a intamplat de multe ori sa nu avem ce sa ne zicem dar totusi ne simtem bine, tacand impreuna. E sufletul meu pereche.