Si cand ma gandesc...

Si cand ma gandesc ca nu am realizat nimic din ce mi-am propus in copilarie, nu mi-am indeplinit nici macar o dorinta, nu am atins nici un tel, de abia atunci ma intreb daca e posibil sa o iau de la capat. Anii trec, ma maturizez, cresc practic precum Praslea cel Voinic, fara sa-mi dau seama, fara sa-mi inchipui ca sunt ca restul oamenilor, ca am acelasi ritm, ca avansez in acelasi timp... Si atunci cand realizez, regret. Regret timpul pierdut aiurea, regret ca am tacut atunci cand trebuia sa fi spus ceva, regret ca daca as putea sa o iau de la capat, as face exact la fel. Si ma simt pierduta...

"Greselile tineretii sa nu le judeci niciodata" dar eu am ajuns sa le judec pe ale mele, chiar daca unele m-au facut sa ma simt bine, tot ma judec pentru inconstienta de care am dat dovada. Ma supara si increderea absoluta pe care am avut-o in oameni si pe care am pierdut-o undeva pe drum, venind incoace, spre prezent, si indreptandu-ma spre viitor. Ma supara senzatia ca am gresit de multe ori, si am ales alte cai fata de cele ce-mi erau menite. Si ma sufoc...

Dar sufocarea mea e formata din lipsa increderii in sine, frustrare, nervi, ganduri intunecate, pesimism si o anumita doza de realism. Dar nu pot sa ma schimb. Incerc dar nu ajung la nici un rezultat. In lumea mea, totul stagneaza, ramane la fel. Te nasti intr-un anumit fel, mori la fel. In lumea mea, te nasti prost, mori prost. In lumea mea, viata e ca un ciclu, si greselile se repeta la infinit.

Si am cautat! Si am cautat! Si nu mai pot... eu mor... murind respir, respir murind... Si caut! Si caut! Nu mai rezist... eu tac... tacand vorbesc, vorbesc tacand... Ciudat si intortochiat e drumul meu... ma ratacesc si mor...respir si tac... vorbesc... Ma pierd! Si fug!!!